„Io Ştefan Voievod, fiu al lui Bogdan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, am pus piatră de temelie acestei case în numele Sfintei Cruci, în anul 6995 (1487), luna iunie, ziua 13”
Cu treizeci de ani în urmă, în 1457, Ştefan devenea Domn al unei ţări pustiite de război civil. Ambiţia de a ridica din nou teritoriul de la est de Carpaţi la rang de Ţară a declanşat, imediat după 1457, mari investiţii în infrastructură. Construite pentru lupta cu arcul, cetăţile moştenite de la înaintaşi erau inutile în a doua jumătate a secolului al XV-lea, când artileria cu praf de puşcă făcea parte din orice armată europeană. Ştefan a fost obligat să refacă toate cetăţile Moldovei. Le-a reconstruit atât de bine, încât în anul 1476, când Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a venit cu cele mai bune armate ale sale în Moldova, nu a reuşit să intre în nici o cetate.
Pe lângă cetăţi a construit palate administrative, poduri şi drumuri. Ridicate în puncte cheie ale geografiei est-carpatice, toate acestea au transformat Moldova într-un spaţiu privilegiat pentru comerţ şi au umplut visteria de la Suceava. Încrederea pe care a câştigat-o Ştefan la curţile Europene a permis transferul unor soluţii inginereşti necesare durabilităţii şi utilităţii construcţiilor.
Atunci când decide că a venit momentul pentru a răspândi biserici din piatră pe suprafeţe mari din teritoriul Ţării, în Moldova exista suficientă cunoaştere inginerească încât să declanşeze ambiţia de a propune o soluţie arhitectonică unică. Întâi au construit un model, la Pătrăuţi. Apoi, au ridicat trei biserici asemenea Pătrăuţiului, dar mai mari, la Milişăuţi, Voroneţ şi Sfântul Ilie. Încet, încet, bisericile Moldovei se înmulţeau şi se măreau, iar soluţiile arhitectonice unice introduse în anul 1487 au ajuns să marcheze cea mai mare parte a edificiilor. În perioada modernă se vorbeşte despre „stil moldovenesc de arhitectură” şi despre prototipul acestuia, în formele zidite la Pătrăuţi.
Expoziţia ce urmează să o vizionaţi face un pas important în înţelegerea arhitecturii moldoveneşti. Poate pentru prima dată, teoria care spune că bisericile au fost construite de meşteri locali care şi-au transferat în piatră cunoştinţele ce le foloseau la construcţiile de lemn, primeşte o replică ştiinţifică de o rigurozitate matematică. Domnul Tudor Urcan reuşeşte să demonstreze faptul că între elementele constructive ale bisericii există relaţii geometrice ordonatoare. Practic, nimic nu este construit „la voia întâmplării”, ci toate se încadrează genetic într-un discurs geometric armonic. Pe planşele care urmează, veţi putea urmări secţiuni ce au ca obiect planul bisericii. Acestea sunt extrase dintr-o cercetare amplă a întregului edificiu. Atunci când lucrarea va fi finalizată se va transforma într-o carte ce va apărea la editura Karl A. Romstorfer, a Muzeului Bucovinei.
Metoda de construcţie „ad quadratum”, prezenţa implicită a „secţiunii de argint” şi incidentală a „secţiunii de aur” plasează arhitectura moldovenească de la Pătrăuţi în familia arhitecturii mediteraneene antice, alături de arhitectura egipteană, greacă, romană şi gotică. Forma deosebită ce o are biserica moldovenească, ne arată că aplicarea principiilor constructive antice a fost supusă unei dezbateri critice născute din necesităţile de utilitate practică a unei biserici ortodoxe şi din intenţiile de implementare simbolică ale exponenţilor culturali din Moldova celei de a doua jumătăţi a secolului al XV-lea. Prin urmare, cercetarea domnului Tudor Urcan are o valoare monografică atât pentru spaţiul est carpatic cât şi pentru întreaga arhitectura antică mediteraneană.
În data de 27 iunie, orele 14.30, vă așteptăm la Muzeul de Istorie din Suceava.