În urmă cu 700 de ani, românii creștin-ortodocși ce supraviețuiseră marilor migrații datorită Munților Carpați, au declanșat o adevărată Reconquista împotriva tătarilor ce stăpâneau atunci teritoriul dintre Carpați și Nistru. La început cu ajutorul regelui Ludovic cel Mare al Ungariei (1342-1382), iar mai apoi singuri, românii reușesc până la sfârșitul secolului al XIV-lea să recucerească militar întreg teritoriul dintre Carpați, Nistru și Marea Neagră.
În paralel cu afirmarea militară și politică este vizibilă o preocupare pentru acumulări culturale care să întărească și să promoveze identitatea poporului ce își făcuse Țară. Cercetările arheologice întreprinse în perimetre locuite în secolul al XV-lea au demonstrat, privitor la construcţiile bisericeşti, existenţa în Moldova primei părţi a secolului al XIV-lea a unor tradiţii constructive exprimate în arhitectura bisericilor de lemn. În a doua jumătate a aceluiași secol se dezvoltă o atmosferă culturală ce favorizează apariţia unor biserici din zid, la care s-au folosit soluţii arhitectonice şi decorative influenţate de medii artistice bizantine, sârbeşti şi gotice.
Tânărul stat moldovenesc ajunge la maturitate politică în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Acum, Patriarhia Ecumenică recunoaşte oficial Mitropolia Moldovei şi canonicitatea hirotoniei mitropolitului Iosif I, recunoaştere ce trebuie privită ca un succes diplomatic important. Titlul de autocrator pe care Alexandru cel Bun (1400-1432) şi-l asumă în inscripţia brodată de pe epitrahilul, astăzi pierdut, păstrat la începutul secolului al XX-lea în Muzeul Lavrei Sf. Alexandru Nevski din Petersburg spune mult despre pretenţia şi exerciţiul de autodeterminare pe care le experimenta Moldova acelor timpuri.
Academicianul Răzvan Theodorescu consideră efortul cultural din timpul lui Alexandru cel Bun ca un prag „dintre două momente majore ale civilizaţiei medievale moldoveneşti, cel al începuturilor pline de căutări, de opţiuni, şi cel al afirmării strălucite, printr-o originală sinteză, în vremea celor mai însemnaţi succesori ai voievodului, … Ştefan cel Mare şi Petru Rareş”.
Partea a doua a secolului al XV-lea și prima parte a secolului al XVI-lea este „vârsta de aur” a Țării Moldovei. Atunci, în urma glorioasei domnii a lui Ștefan al III-lea (1457-1504) supranumit „cel Bătrân”, „cel Bun” și „cel Mare”, Moldova se impune militar, economic și cultural. Din efervescența acelor zile se naște „stilul moldovenesc” de arhitectură și ia ființă curentul postbizantin moldovenesc, în pictură. Astăzi, opt biserici construite în stil moldovenesc și pictate în interior și exterior sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial. Pentru noi, aceste monumente sunt adevărate Lăzi de zestre ce aduc în contemporaneitate credințele și sentimentele Strămoșilor.