Pereţii povesteau tăcerea, topită în culori adânci,
Se auzeau cum cântă îngeri, pe umeri arămii de stânci,
Din clopote, o rugăciune se împletea-ntr-un alb ecou,
Iar cerul îşi picta flori dalbe, peste albastrul său tablou.Fiori treceau fără de nume, prin inima ce nu bătea,
Ca nu cumva să strice vraja misterului ce înflorea,
Prin stropi de ploaie şi lumină, din ziduri sfinţii coborau,
Iar ochii lor adânci ca marea, despre iubire povesteau.Da-a-a, se pierduse-n timp şi timpul, nimic mai mult nu exista,
Clepsidre picurau iubirea, ea lumea-ntreagă inunda
Şi ascultam cum ninge pacea, peste icoane de argint
Şi orice vis uscat de vreme, iar încolţea jos, pe pământ.Priveam cum bucurii se plimbă în prag de geruri, dar desculţ,
Prin liniştea cu praf de stele, ce se lăsă pe Pătrăuţi…
Din cerul nesfârşit de mare, în jos curgea un curcubeu
Şi după ani de aşteptare, eu l-am văzut pe Dumnezeu.